Primăria Municipiului Orșova

 
 
Date istorice

Toponimia geografică

Relieful

Clima

Apele

Vegetaţia, fauna, solurile

Rezervaţii naturale

Populaţia

Economia

Serviciile bancare

Mass media

 

Prezentarea Muncipiului Orşova

 

 
 

 

I. DATE ISTORICE

 

Importanţa  strategică  şi  economico-socială  precum  şi  caracterele  geografice  distincte  ale  Defileului  Dunării  la  Porţile  de  Fier  sunt  principalele  motive  care  au  generat  din  vechi  timpuri  atenţia  oamenilor  de  ştiinţă  asupra  acestei  regiuni.  În  unele  lucrări  ale  scriitorilor  din  antichitate  şi  din  evul  mediu  timpuriu  (Ptolemeu, Ulpianus, Procopius  din  Cezareea) apar  primele  informaţii  de  natură  geografică  cu  privire  la  defileul  carpatic  al  Dunării. Există  o  seamă  de  relatări  în  lucrările  geografice  şi  cartografice  aparţinând  unor  istorici  şi  geografi  arabi  şi  italieni. (Abdul  Feda  1273-1331).  Documentele  cartografice  se  înmulţesc  începând  cu  sec. al XVIII- lea,  între  acestea  figurând  harta  Ţării  Româneşti  a  stolnicului  Cantacuzino,  tipărită  la  Padova  în  1700,  harta  lui  Schwant  pentru  Oltenia  în  1723,  harta  aromânului  Rhigas  din  Velestin  apărută  la  Viena  în  1797.

Secolul  XIX  continuă  să  îmbogăţească  documentele  cartografice  în  care  figurează  zona  Defileului  Dunării.  Începutul  îl  face  geomorfologul   A. Penck, care, în  1891  emite  ipoteza  că  valea  transversală  a  Dunării  prin  Carpaţi   este  un  canal  de  scurgere  străveche  care  a  supravieţuit  ridicării  catenei  muntoase  şi  scufundării  bazinelor  depresionare  despărţite  de  înălţimile  lor. În  1896  Fr.  Toula  explica  formarea  defileului  prin  săparea  unei  văi  din  amonte  spre  aval  ca  urmare  a  înălţării  lacului  Panonic.  În  aceeaşi  perioadă,  G. Ionescu  şi  M. Drăghiceanu  explică  formarea  defileului  prin  existenţa  unei  falii.  În  1902  geograful  francez  Em.  De  Martonne  formulează  ipoteza  captării  unei  Dunări  panonice  de  către  un  râu  cu  nivel  de  bază  mult  mai  jos,  care  curgea  spre  lacul  Câmpiei  Române  aflat îin  continuă  regresiune  spre  est.  Această  ipoteză  a  fost  susţinută  de  G. Vâlsan (1916). Geograful  sârb  J.   Cvijic  (1908)  formulează  ipoteza  antecedentei  care  susţine  că  fluviul  a  format  valea  prin  munţi  pe  traseul  unei  vechi  strâmtori  marine  miocene,  a  cărei  existenţă  este  probată  de  resturile  sedimentare  din  depresiunile  alăturate.

Între  cele  două  războaie  mondiale  lucrările  de  specialitate  se  diversifică :

Gh.  I.  Niculescu,  N.  Popp,  R.  Călinescu, V.  Mihăilescu,  I.  Simionescu.

Cunoaşterea  completă  a  zonei  se  realizează  prin  efectuarea  unor  studii  ample  geografice  folosite  pentru  elaborarea  unei  lucrări  complexe:   “Geografia  văii  Dunării  româneşti”  în  1969,  editată  sub  egida  Institutului  de  Geografie.

Cercetările  au  continuat  şi  ulterior  asupra  genezei  şi  evoluţiei  văii  Dunării (V. Mihăilescu,  M.  Iancu ,  C.  Gheorghiu,  Gr.  Posea,  N.  Popescu,  V.  Velcea, Ilie  I.  Rădulescu,  M. Grigore  si  altii).  Au  existat  şi  studii  privind  hidrografia  Dunării:  I. Pisotă,  V.  Trufaş,  I. Zăvoianu, V. Sencu, I. Ujvari.

Lucrările  ce  descriu  clima  regiunii  au  fost  întocmite  de:  E.  Dumitrescu, Gh. Neamu, E. Teodoreanu, Octavia  Bogdan (1978).  Studii  fito-geografice  au  fost  elaborate  de: N. Costache, R. Călinescu, Sofia  Iana. Contribuţii  importante  în  domeniul  geografiei  economice  au  fost  aduse  de  I. Popovici,  C . Petrescu,

C. Herbst,  N. Caloianu,  I.  Letea,  Gh.  Dragu,  M. Chiţu,  L.  Panaite,  S.  Iancu  şi  alţii .

 

II.  TOPONIMIA   GEOGRAFICĂ

 

 Regionime.  Zona  Orşovei  a  aparţinut  regiunii  Banatului, însă  după  organizarea  administrativ-  teritorială  din  1968  toată  regiunea  a  fost  anexată  judeţului  Mehedinţi , care  aparţine  regiunii  Oltenia. În  ceea  ce  priveşte  regionimul  Banat, cercetările  au  stabilit  autohtonia  termenului  în  toată  regiunea  cuprinsă  între  Tisa,  Mureş,  Dunăre.  Atestarea  documentară  datează  din  1230.  După  ocuparea  de  către  austrieci, începând  cu  1718  regiunea  este  numită  « Temescher  Banat »  şi  apoi,  simplu  Banat.  În  literatura  de  specialitate, regionimul  Banat  desemnează  provincia  istorică  dintre  Mureş, culoarul  Bistra-Timiş-Cerna  şi  Dunăre  ca  parte  componentă  a  statului  român.

Oronime.  Numele  geografice  date  diferitelor  forme  de  relief  fie  că  sunt toponime  majore  de  circulaţie  generală (M.  Mehedinţi, M. Almăj), fie sunt  toponime  minore  de  circulaţie  locală. Ele  descriu  poziţia, aspectul  sau  altă  particularitate  locală.  În  ceea  ce  priveşte  oronimele  cu  originea în  antroponime  sunt  puţine  în  zona  Orşovei:   dealul  Alion,  care  ar  fi  putut  rezulta  prin  contopire,  Dealul  Moşului  derivat  din  nume  popular  de  creaţie  românească  din  fondul  vechi.  Unele  oronime  pot  să  preia  nume  de  persoane  de  la  popoare  străine,  cum  s-ar  explica  oronimul  Dealul  Meja  provenit  din  limba  sârbă.

Din  lista  apelativelor  autohtone, din  fondul  traco-geto-dac  al  limbii  române  fac  parte  numele  unor  vârfuri  ca  Cioaca  Mică  şi  Cioaca  Mare,  în  care  cuvântul  cioacă  are  sens  de  deal,  movilă  sau  vârf  de  munte.

Zootoponime  şi  fitotoponime.    Locul  numit  Groapa  Lupului  are  un  nume care  provine  din  cuvinte  care  se  referă  direct  la  animale,  denumire  caracteristică  pentru  teritoriul  daco-roman.  La  fel  s-ar  putea  interpreta  şi  oronimul  Dealul  Bărzuica  care  are  la  bază  un  apelativ  traco-geto-dac  (barza),  putând  să  sugereze  altitudinea  mai  mare  faţă  de  dealurile  din  jur.  Dealul  Culmea  Poienilor  se  referă  la  asociaţii  de  plante  care  formează  suprafeţe  întinse  de  păşune  răspândite  la  o  altitudine  de  300  metri .

Hidronimele .  Numele  fluviului  Dunărea  se  presupune  că  este  moştenit  de  la  populaţia  autohtonă  daco-moesică  (E. Petrovici  1970).  Numele  derivă  din  tracicul  Donare  sau  Donaris. Termenul  de   Porţile  de  Fier  sau  Gherdapuri,  Cazane,  Graben  se  identifică  cu  noţiunea  de  barieră  de  stânci  peste  care  Dunărea  este  nevoită  să  treacă. Apelativul  gherdap  are  înţelesul  în  terminologia  geografică  românească  de  cataractă,  vârtej  mare  în  cursul  unei  ape.  Termenul  de  gherdap  este  de  origine  turcă  « guirdap »  şi  înseamnă  cascadă,  vârtej  de  apă  şi  se  întâlneşte  sub  o  formă  derivată  în  limba  sârbă  de  ?erdap,  menţionat  pe  hărţi.  

Denumirea  de  clisură  devenită  toponim  a  fost  utilizată  în  trecut, presupunându-se  a  fi  de  origine  greacă, deoarece  « clis-clides »  înseamnă  cheie,  vale  îngustă.  Astăzi  termenul  de  clisură  înglobează  tot  teritoriul   de  la  Moldova  Nouă  şi  până  la  Orşova.  Valea  Slătinicului,  Graţca  îşi  datoresc  numele  prezenţei  unei  populaţii  slave  mai  recente.  Cerna  (Tsierna,  Dierna,  Tierna ) derivă  din  hidronimia  antică .

Oiconimele .  Izvoarele  istorice  şi  cartografice  menţionează  existenţa  în  această  zonă  a  oiconimului  Dierna,  Tierna  sau  Tsierna,  de  origine  dacă,  a  cărei  vatră  se  află  acum  sub  apele  lacului  de  acumulare.  Ea  esta  menţionată  în  Tabula  Peutingeriana  sub  numele   Statio  Tsierniensis,  adică  Staţia  Diernei.

Orşova  istorică, localitatea  Vrscia, Vrşova  este  amintită  de  Gesta  Hungarorum, care  a cules  numele  din  tradiţia  păstrată  de  românii  autohtoni  din  principatul  lui  Glad.  În  anul  1744,  Marsigli,  publicând  la  Haga  o  descriere  a  Dunării  în  zona  Porţilor  de  Fier  notează  pe  hartă  numirile:  Cserna A,  Orşova  Antig.-Rom.  Fortif.  după  1688,  fiind  un  document  cartografic  important.

 

III. RELIEFUL    ORŞOVEI

 

Bazinetul  depresionar  Orşova  este  o  componentă  a  depresiunii  Ogradena-Bahna,  unitatea  acestei  depresiuni  fiind  exprimată  atât  de  peisajul  geografic  cât  şi  de  structura  geologică  şi  de  prezenţa  unei  suprafeţe  de  nivelare  unitară  la  un  nivel  superior  de  300-350 metri  în  care  au  fost  sculptate  actualele  bazinete  de  eroziune.

Nivelul  de  400-450 metri încadrează  depresiunea  Orşova  în  partea  de  NE  şi  NV  prin  pătrunderea  în  bazinetul  depresionar  a  unor  culmi  joase  ale  munţilor Mehedinţi  şi  munţilor  Almăj.

Nivelul  de  300-350 metri  apare  pe  marginea  depresiunii,  contactul  cu  regiunea  limitrofă a  munţilor  fiind  format  din  culmile  interfluviale  ale  bazinetelor  din  componenţa  depresiunii  Ogradena-Bahna. Nivelul  terasei a 8-a a  Dunării  are  extindere  în  Dealul  Bărzuica,  Dealul  Meja, Dealul  Alion,  Dealul  Drănic.

Nivelul  de  250-270 metri   corespunde  unei  terase  a  Dunării  cu  altitudine  relativă  de  200-220 metri. Terasa a 7-a  apare  sub  formă  de  umeri  in  Groapa  Lupului,  Valea  Slătinicului,  Valea  lui  Ivan.

Nivelul  de  200 metri  corespunde  terasei  a 6-a a  Dunării,  întâlnindu-se  pe  văile  afluente  Slătinicului,  Valea  lui  Ivan,  Culmea  Poienilor.

Nivelul  de  150 metri  - terasa a 5-a  a  Dunării  este  bine  reprezentat  în  Dealul Viilor,  Dealul  Dracului,  Dealul  Cioaca  Mică.

Nivelul  de  110-130 metri  - terasa a  4-a  a  Dunării, a  fost  puternic  modificat  de  terasarea  şi  nivelarea  terenurilor  pentru  amplasarea   vetrei  noului  oraş  Orşova.

Suprafeţele  de  teren  sub  70 metri  altitudine,  care  includ  terasele 3-2-1,  precum  şi  lunca  Cernei,  au  fost  acoperite  de  apele  lacului  de  acumulare, formându-se  Golful  Cerna.

 

IV. CLIMA    ORŞOVEI

 

Particularităţile  climatice  ale  zonei  depresionare  Orşova  sunt  rezultatul  interacţiunii  dintre  procesele  radiative, circulaţia  generală  a  atmosferei,  condiţiilor  variate  ale  reliefului.

Temperatura  medie  anuală  la  Orşova  este  de  10,8  grade  Celsius.    

Temperatura  medie  a  lunii  ianuarie  este  de  - 0,7 grade  Celsius;  în  luna  iulie  se  înregistrează  o  temperatura  medie  de  22,1 grade  Celsius .

Precipitaţiile  medii  sunt  de  734  mm (între  anii  1901-1990).  În  anul  1991 s-au înregistrat

873,3  mm.  După  anul  1970,  odată cu  construirea  barajului  şi  formarea  lacului  de  acumulare,  un  fenomen  deosebit  de  frecvent  este  seceta.

Grosimea  medie  a  stratului  de  zăpadă  este  de  10 cm,  fiind  specifică  lunilor  ianuarie-februarie.

Direcţia  predominantă  a  vântului  este  N  şi  NV.  Viteza  medie  anuală  este  de  4,5   m\s.

 

V.  APELE

 

Reţeaua   hidrografică  a  Orşovei  este  reprezentată  de  2  artere:  Dunărea  şi  Cerna,  precum  şi  de  unele  pârâuri  permanente  sau  semipermanente:  pârâul  Ţurlui, Ijnic,  Slătinicul,  pârâul  lui  Ivan,  Graţca,  Mozna,  Dalboca. 

 

VI.  VEGETAŢIA,  FAUNA,  SOLURILE

 

a).  Specii  europene – fagul,  gorunul, carpenul, alunul. Subarboretul  este  format  din  mărul  pădureţ,  păducelul,  cornul,  sorbul,  teiul.

b).  Specii  eurasiatice—plopul  alb,  plopul  negru,  sălcii.  Din  familia  Graminee  se  întâlnesc  specii  ale  genurilor  Bromus,  Poa,  Festuca.

c). Elementul  mediteraneean  cuprinde  specii  mezoxerofile  şi  xerofile:

mojdreanul,  cărpiniţa,  cruşinul,  cerul,  gârniţa,  gorunul,  castanul,  frasinul, smochinul,  magnolia.

d).  Elementul  pontic  este  slab  reprezentat  în  zonă  prin: arţarul  tătărăsc, porumbarul.

Endemismele  sunt  considerate  plantele  ale  căror  areale  sunt  cuprinse  în  întregime  zonei  sau  o  depăşesc  în  zonele învecinate.

Unele  dintre  speciile  considerate  endemice  sunt  răspândite  şi  în  alte  spaţii  geografice  din  sudul  Europei  (smochinul,  magnolia,  castanul  dulce,  scumpia  şi  mojdreanul).

Unele  specii  sunt  locale  ca  Stipa danubialis  la  Porţile  de  Fier,  Dianthus  pallens  (garofiţa  sălbatică),  Pinus  nigra  banatica,  Padus  mahaleb  (vişinul  turcesc),  brânduşa  galbenă  (Crocus  moesiacus).

Pădurea  se  impune  în  peisaj  prin  întrepătrunderea  elementelor  continentale  cu  cele  termofile  sudice.

Pe  versantul  abrupt  de  pe  malul  stâng  al  Cernei  şi  pe versantul  estic  al  văii  Slătinicului  sunt  instalate  sibleacurile  formate  din  cărpiniţă  (Carpinus orientalis),  mojdreanul  (Fraxinus ornus)  şi  scumpie  (Cotinus coggygria)  pe  soluri  slab  evoluate  şi  puternic  scheletice.

Sibleacul  dezvoltat  pe  litosoluri  şi  soluri  brune  puternic  scheletice,  excesiv  drenate,  au  un  facies  bogat  în  elemente  termofile  pe Dealul  Moşului  şi  pe  Dealul  Alion :  Quercus  pubescens  (stejarul  pufos),  Quercus  virgiliana,  teiul  argintiu  (Tilia  tomentosa)  şi  liliacul  (Syringa vulgaris).  Pe  versanţii  sudici  ai  Dealului  Moşului  şi  Alion  apare  nucul  (Juglanus  regia)  şi  păduri  de  salcâm  în  amestec  cu  alte  foioase.

În  locul  pădurilor  defrişate  se  instalează  tufişuri  termofile  de sibleac  şi  pajişti  cu  păiuş  de  livezi,  bărboasă  şi  obsigă.

Fauna  e  caracterizată  printr-o  mare  diversitate  de  specii :  căpriorul,  mistreţul,  lupul,  vulpea,  dihorul  şi  nevăstuica.  Pe  solul  umed  al  pădurii  se  întâlnesc  brotăcelul,  guşterul,  şopârla,  şarpele  Coheber  jugularis  caspius,  vipera  cu  corn  şi  broasca  ţestoasă  de  uscat.

Principalele  specii  de  păsări  din  depresiunea  Orşovei  sunt  gaiţa  de  pădure,  coţofana,  cioara,  mierla,  piţigoiul,  vrabia,  ciocănitoarea,  uliul  găinilor,  cucuveaua  şi  buha.  În  sezonul  rece,  golful  Cerna  adăposteşte  lişiţe,  raţe  sălbatice,  câteva  exemplare  de  cormorani  şi  câteva  lebede. 

Fauna  acvatică  a  suferit  modificări  după  construirea  barajului  de la  Porţile  de  Fier.  Ihtiofauna  cuprinde  următoarele  categorii :

- peşti  migratori  anadromi – morunul,  cega.

- peşti  reofili,  care  cresc  şi  se  reproduc  în  Cerna :  cleanul,  mreana.

- peşti  semimigratori – somnul,  crapul,  plătica,  babuşca,  şalăul,  ştiuca,  obletele.

- peşti  stagnofili – bibanul  soare,  carasul,  roşioara,  ţiparul,  linul.

Solurile  caracteristice  depresiunii Orşova  sunt  influenţate  de  litologie,  relief,  climă,  vegetaţie:

- solurile  aluviale  prezintă  fenomene  de  înmlăştinire,  fiind  puţin  utilizate  agricol  (litosoluri,  erodisoluri)

- cambisolurile  sunt  reprezentate  prin  soluri  brune  eubazice,  mezobazice,  fiind  asociate  cu  solurile  semigleice  argiloase

- solurile  argiloiluviale  sunt  brune  podzolite,  folosite  în  special  pentru  păşuni  şi  pomicultură

- argiluvisolurile  includ  soluri  vechi,  dezvoltate  în  condiţii  de  drenaj  natural  bun  sau  moderat

 

VI. REZERVAŢII  NATURALE

 

În  depresiunea  Orşova  nu  există  nici  o  rezervaţie  naturală,  dar  în  împrejurimi  sunt  localizate :  rezervaţia  Cazanelor  Dunării,  rezervaţia  Gura  Văii – Vârciorova,  rezervaţia  Faţa  Virului  şi  locul  fosilifer  Bahna.

  

VII. POPULAŢIA

 

La  1  iulie  1993  populaţia  municipiului  era  de  16. 032 persoane  din  care       7 971 bărbaţi  şi  8 061  femei.  Românii  constituie  marea  majoritate  a  populaţiei – 14 872,  cehi  322,  germani  260,  romi  216,  maghiari  161,  sârbi  134.  turci  12,  ucrainieni  6,  evrei  6  şi  alte  naţionalităţi  43.  Religia  populaţiei  este  majoritar  ortodoxă  14 790,  romano-catolici  1 003,  baptişti  98,  penticostali  63,  reformaţi  27,  greco-catolici  23,  musulmani  12  (Judeţele  şi  oraşele  României  în  cifre  şi  fapte,  volumul  II  B,  Bucureşti, 1995).

După  recensământul  din  martie  2002,  populaţia  municipiului  Orşova  este  de  12. 700  locuitori.

 

VIII. ECONOMIA

 

În  1993  acţionau  în  Orşova  294  agenţi  economici.  Ei  au  ca  obiectiv  producţia  (12),  prestările  de  servicii  (21)  şi  comerţul  (261).

Fondul  funciar  al  municipiului  Orşova este  de  5. 467 hectare,  dintre  care  335 hectare  intravilan  şi  5. 132  hectare  în  extravilan.

În  domeniul  transportului  Orşova  se  află  pe  magistrala  feroviară  Bucureşti – Timişoara,  pe  Drumul  Naţional  65  (Drumul  European  6).  De  aici  se  desprinde  şoseaua  Orşova - Moldova  Nouă  (Drumul  Naţional  57).  Orşova  este  şi  port  la  Dunăre.  De  asemenea,  aici  se  află  şi  o  autogară  de  călători,  care  face  legătura  cu  Moldova  Nouă,  Băile  Herculane,  Drobeta - Turnu  Severin  şi  alte  trasee  judeţene  şi  interjudeţene.  În  oraş  există  5  linii  de  autobuze  cu  o  lungime  totală  de  26  kilometri,  o  reţea  stradală  de  42  kilometri,  în  întregime  asfaltată  şi  o  suprafaţă  de  25  hectare  spaţii  verzi. Principalele  obiective  turistice  din  municipiu  sunt : 

mănăstirea  « Sfânta  Ana »  înălţată  pe  Dealul  Moşului  între  anii  1936 – 1939  ca  o  ctitorie  a  publicistului  Pamfil  Şeicaru  şi  sfinţită  la  2  decembrie  1990.

Biserica  catolică  situată  în  centrul  oraşului,  construcţie  în  stil  modernist  a  arhitectului  Hans  Fackelmann  (1966 – 1972),  ilustrată grafic  de  artistul  timişorean  Gabriel  Popa.

Viaductul  Seracova  aflat  la  100 metri  de  şoseaua  naţională  la  limita  nordică  a  oraşului;  construit  în  anii 1739- 1740  de  turci,  este  ultima  relicvă  a  fostului  canal  Cerna.

Pentru  cazarea  turiştilor  şi  vizitatorilor  există  hotelul  Dierna  de  o  stea  (200 locuri),  baza  nautică  Nord  (90  locuri),  baza  nautică  Sud  (60  locuri),  hotel  Meridian – 3  stele  (25  locuri),  pensiunea  turistică  « Steaua  Dunării » – 2  margarete  (24  locuri)

Municipiul  Orşova  dispune  de  reţea  proprie  de  apă  potabilă  în  lungime  de 35  kilometri,  17  kilometri  de  canalizare  publică  şi  o  staţie  de  epurare  a  apei.

Fondul  de  locuinţe  este  de  1. 874  spaţii  locative  în  blocuri  şi  3. 500  la  case.

 

IX. SERVICIILE  BANCARE

 

La  Orşova  funcţionează  următoarele  instituţii  bancare:

-Banca  Comercială  Română

- Banca  Română  De  Dezvoltare

- o unitate  CEC

 

X. MASS  MEDIA

 

Orşova  dispune  de  un  post  de  televiziune  prin  cablu  al  firmei  UPC  Romania  care  a  fost  înfiinţată  din  anul  1993